Sfințire de clopote la schitul închinat SFÂNTULUI născut în Botoșani

Cele opt clopote noi ale schitului au fost turnate la vestita turnătorie de clopote din Voronej - Rusia.

 

Ţinutul Botoşanilor, cu dealuri domoale alintate din belşug de soare şi cu cernoziomul negru care străluceşte după fiecare ploaie, cu Prutul cel tăcut care străbate întreaga latură estică a judeţului, a fost, este şi va fi un loc cu o bogată inspiraţie. Aici, pe aceste meleaguri s-au plămădit şi au răsărit un număr de peste 252 de importante personalităţi culturale şi spirituale ale neamului românesc.

 

Dintre valorile spirituale care au odrăslit din acest binecuvântat pământ, cinstea cea mai mare ne-o face Luceafărul cel luminos, din Crăinicenii Dorohoiului de altădată, astăzi Horodiştea Botoşanilor, Sf. Cuv. Ioan Iacob-Românul, care este pururea rugător în ceruri pentru mântuirea noastră.

 

În locul unde el a văzut lumina acestei lumi, începând cu anul 2018 a luat fiinţă un schit de maici care se străduiesc neîncetat să menţină flacăra credinţei aprinsă şi să-şi cinstească ocrotitorul după cuviinţă, mai ales în ziua prăznuirii sale – 5 august.

 

La acest moment duhovnicesc, cu nespusă bucurie sunt invitaţi toţi binecredincioşii creştini iubitori de frumos şi de adevăr, pentru a-i aduce împreună prinos de mulţumire şi cinstire acestui mare sfânt cuvios prin sfintele slujbe care se vor săvârşi începând din data de 4 august între orele 18.00 - 22.00 cu Privegherea alcătuită din Vecernie cu Litie urmată de Utrenie iar pe 5 august de la ora 7.00 slujba ceasurilor şi Acatistul Sfântului Ioan Hozevitul, în continuarea cărora, de la ora 9.00 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească.

 

”Anul acesta, invitatul de onoare şi delegatul Î.P.S. Părinte Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va fi Î.P.S. Părinte Ioan Mitropolitul Banatului care va săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la finalul căreia vor fi sfinţite cele 8 clopote noi ale schitului care au fost turnate la vestita turnătorie de clopote din Voronej - Rusia. Vă aşteptăm cu mult drag”,

Arhim. Pleşca Teodosie

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store