Sferele de influenţă ale Botoşanilor împărţite la meci – GALERIE FOTO

 

Cine a fost duminică la meciul FC Botoşani – CFR Cluj şi a stat cu ochii pe tribuna VIP a putut înţelege unele lucruri care se întâmplă în acest judeţ. Modul în care politicieni, oameni de afaceri, şefi de instituţii, au luat loc în lojele amenajate de club spune multe. Astfel, la doar o săptămână după ce a participat la o şedinţă cu grătar a PSD Botoşani, primul reprezentant al Guvernului în judeţ a urmărit partida de debut a roş-alb-albaştrilor în Liga I alături de dragii săi colegi social-democraţi.

FC Botosani CFR Cluj spectatori tribuna VIP

PSD-iştii cu prefectul şi şef de Poliţie printre ei

Prefectul Costică Macaleţi a văzut confruntarea alături de deputatul Mihai Baltă, primarul Ovidiu Portariuc şi viceprimarul Cosmin Andrei. Lor li se alăturat, stranie coincidenţă, tocmai Cătălin Olaru, nimeni altul decât PSD-istul pe care edilul şef l-a nominalizat pentru funcţia de director la Zona Metropolitană. Lângă ei au stat doi comisari şefi: unul activ, Viorel Şerbănoiu, adjunctul comandatului IPJ Botoşani şi altul în rezervă, Dumitru Zmău, actual preşedinte al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică.

Lojele de la Elsaco şi Electroalfa cu comisarii lor

În loja de la Elsaco au luta loc directorii adjuncţi ai companiei, Petrică Parfenov şi Doru Popa, dar şi Victor Ciubotaru, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani. Un ex-ofiţer de Poliţie nu a lipsit nici din loja închiriată de Electroalfa. Acolo au luat loc conducătorul grupului de firme, Gheorghe Ciubotaru, alături de… Gheorghe Ciubotaru, fostul consilier judeţean şi municipal PNL şi de comisarul şef (r) Dan Roşu, fostul inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

"Pentru FC Botoşani este o afacere"

„Un scaun costă 2.000 de lei, cu Steluţa cred că o să ajungă la 5.000”, spunea mai în glumă, mai în serios Cornel Şfaiţer, preşedinte FC Botoşani despre locuri2le la tribuna VIP, preţul actual fiind valabil pentru un întreg sezon. Potrivit reprezentanţilor clubului, lojele s-au amenajat pe banii firmelor care le-au închiriat: Elsaco, Electroalfa, Prodalcom. "Electroalfa a plătit 10.000 de euro pentru o lojă pe întreg sezonul. Pentru FC Botoşani este o afacere", declara încă dinaintea partidei Valeriu Iftime, preşedintele consiliului de administraţie de la FC Botoşani.

Finanţişti şi "rândurile Urban Serv"

De cealaltă parte a terenului, la tribuna acoperită, au stat şefi din Finanţe. Paul Mustiaţă, directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, a vizionat partida alături de Dumitru Monacu, fostul director al Registrului Auto Român. Câteva scaune mai încolo au stat Valentin Ghiţun, director adjunct la Administraţia Financiară Botoşani şi Relu Tîrzioru, primar de Săveni. La aceeaşi tribună au existat şi „rândurile Urban Serv”, şefii societăţii de salubrizare, Viorel Negru, Liviu Toma şi Gheorghe Pricopi, stând unul lângă celălalt deoarece şi-au achiziţionat compact abonamente.

Doi pe-un loc la tribune

Au existat însă numeroase probleme în privinţa accesului la tribune. O sumedenie de spectatori au reclamat că, deşi cumpăraseră tichete de 30 de lei la tribune, când au ajuns la Stadionul Municipal acestea erau deja pline şi au fost nevoiţi să ia loc la peluze, pentru care intrarea a costat numai 15 lei. De asemenea, deşi la tribune scaunele cu abonament erau inscripţionate, au fost cazuri în care aceiaşi spectatori susţineau că aveau închiriat acelaşi loc, uneori trebuind să intervină firma de pază pentru a linişti spiritele.
la finalul partidei Cornel Şfaiţer a traversat terenul cu primarul şi viceprimarul PSD, fotografiindu-se la centrul suprafaţei de joc.
VEZI CUM ARATĂ LOJELE ŞI FACILITĂŢILE DE CARE AU PARTE CEI CARE LE-AU ÎNCHIRIAT:
Milionarii târgului şi-au tras loje cu TV şi frigider pe stadion – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 S-a dat drumu’ la pompa cu microbiste, fanele fac înconjorul ţării  - GALERIE FOTO