Sfânt prăznuit astăzi la Botoșani: A fost un om a lui Dumnezeu pentru că a uitat de sineGALERIE FOTO

Un eveniment important a avut loc astăzi la o Biserică din municipiu.

 

Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii Botoşani, și-a serbat hramul, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.

 

Sute de credincioși au fost prezenți. Aceștia nu au încăput în Biserică, de aceea foarte mulți dintre ei au stat afară, pe bănci sau în picioare și au ascultat slujba.

 

La acest eveniment a fost prezent și starețul Mănăstirii Popăuți, Ioan Harpa. Acesta le-a ținut o cuvântare deosebită enoriașilor despre Sfântul Nectarie.

 

„Sfântul Nectarie a fost un om a lui Dumnezeu pentru că a uitat de sine, s-a smerit. Și nimeni nu poate fi om a lui Dumnezeu dacă nu se micșorează pe sine.  A fost un om dăruit de Dumnezeu cu înțelepciune deosebită, cu darul cântării, al slujirii și cu un dar de rugăciune deosebit,     

Ioan Harpa, stareț Mănăstirea Popăuți

 

Credincioșii s-au închinat la sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie care au fost scoase din Biserică în procesiune şi aşezate, spre închinare, într-un loc special amenajat.

 

La finalul slujbei, preotul paroh a ieșit si-a sfințit alimentele aduse de credincioși, Unii oameni au dat o parte din aceste produse de pomană, celelalte ducându-le acasă.

 

După toate acestea, oamenii au ieșit din curtea lăcașului sfânt, poate mai împăcați cu ei înșiși, mai smeriți, având în minte învățăturile transmise astăzi la Sfânta Slujbă.

 

 

 

 

download from google play download from apple store