Şfaiţer – un munte de nervi şi ameninţări cu pariurile : Plec cu ăla de gât

 

Preşedintele FC Botoşani şi-a pierdut stăpânirea de sine care îl caracterizează după egalul, 2 -2 acasă cu Dunărea Galaţi, dar mai ales în urma prestaţiei fotbaliştilor. Ca şi Valeriu Iftime, Cornel Şfaiţer era extrem de abătut pentru că, la patru luni de la revenirea pe teren propriu şi cu o prezenţă generoasă a publicului, echipa nu a reuşit să îşi apropie victoria. El crede că elevii lui Costel orac nu joacă la pariuri, dar a transmis o atenţionare fără perdea în cazul în care va depista un singur fotbalist că face aşa ceva.

Redăm mai jos câteva declaraţii făcute de oficialul clubului la finalul partidei de miercuri.
„Am scos un punct ruşinos”
„Îmi cer scuze, chiar sunt supărat şi nervos pentru atitudinea care am arătat-o astăzi. Am aşteptat mult de la echipă după discuţiile care au fost în urma victoriei de la Năvodari. Chiar mi-am dorit şi am crezut în echipă că va face un joc bun şi vom reuşi o victorie”.
„Am sperat, am văzut şi publicul spectator numeros. Asta mă doare cel mai mult, că n-am reuşit o victorie categorică sau chiar dacă era minimă era bine pentru că obiectivul nostru era readucerea publicului la stadion. Din păcate, nu am reuşit… Şi am avut şi o galerie frumoasă astăzi, căreia vreau să îi mulţumesc”.
„Am scos un punct ruşinos, deşi Galaţiul nu a avut decât două ocazii şi două goluri”.
„M-a durat când la 1 – 2 publicul deja pleca din stadion”  
„N-am înţeles echipa în repriza a doua. Le-am şi reproşat după joc, nu este posibil să nu asculţi de recomandările staff-ului tehnic, dar o pun pe seama neputinţei (…). Nu cred că le-a spus staff-ul tehnic să stea cu mingea pe linia de fund şi să o arunce pe un vârf sau pe două vârfuri”.
„E ruşinos pentru noi la momentul acesta pentru publicul spectator  (…). La nivelul ligii a doua o astfel de atmosferă, un astfel de stadion, un astfel de teren care sunt în primele trei-patru terenuri din ţară şi cu o atmosferă care a fost frumoasă... Pe mine m-a durat când la 1 – 2 publicul deja pleca din stadion”.  
„Bine, bani la fotbalişti tot timpul dacă poţi să dai. Şi când sunt înfrângeri sau meciuri la care nu se prezintă adversarul. Vom lua măsuri”.
„Eu nu pot să cred niciodată aşa ceva, eu dacă aş depista aşa ceva, cred că nici la fotbal nu mai stau, dar plec cu ăla de gât. Nu mă interesează ce fac adversarii, dar nu este posibil aşa ceva”. 
VEZI CE A SPUS VALERIU IFTIME LA FINALUL PARTIDEI:
 Iftime disperat: Proşti, păioşi; Mă duc cu gândul că joacă la pariuri; Suntem varză
VEZI MECIUL ÎN IMAGINI:
 FC Botoşani - Dunărea Galaţi, aproape înghiţiţi de Dunăre - GALERIE FOTO