Şfaiţer : O zi minunată, două eurogoluri şi două bare superbe; vin doi brazilieni

 

Preşedintele executiv al FC Botoşani deborda de bucurie la finalul meciului câştigat cu 2 – 0 în faţa formaţiei Săgeata Năvodari. Ca şi Valeriu Iftime, şi el credea înaintea confruntării că partida va fi mai dificilă.
Asta mai ale dat fiind faptul că din garnitura de start a dobrogenilor au făcut parte ex-steliştii Zaharia şi Ochiroşii. „Mă aşteptam la un meci mai greu, aţi văzut şi foaia de joc, am întâlnit o echipă omogenă, cu jucători experimentaţi, dar astăzi noi am fost echipa mai determinată, mai experimentată şi mai bună. A fost un meci bun la nivelul ligii a II – a”, a afirmat Cornel Şafiţer. Acestuia i-a plăcut foarte mult moldoveanul Rudac, care a debutat fericit la FC Botoşani şi crede că prin transferul acestuia şi prin inspiraţia antrenorului care a găsit cea mai bună formulă de joc s-a reuşit schimbarea totală a evoluţiei echipei în decursul unei singure săptămâni. „Vreau să felicit toată echipa, mi-aş dori ca la orice joc să avem atitudine acum am avut astăzi, două eurogoluri şi două bare superbe. Trebuie să avem încredere, astfel de jocuri vor mai fi. În cursul campionatului sunt etape mai bune, etape mai slabe”, a mai spus preşedintele executiv al FC Botoşani. El a anunţat că săptămâna viitoare vor sosi la Botoşani doi brazilieni, un senegalez şi portarul Curileac. (S.B.)