Șfaițer l-a adus pe Lucescu în Copou și l-a făcut Ambasador al Fotbalului Ieșean

Fostul mare fotbalist Mircea Lucescu, considerat și cel mai bun antrenor român al tuturor timpurilor, a fost numit Ambasador al Fotbalului Ieșean.

 

Moment festiv organizat de Șfaițer 

 

Sâmbătă seară, la pauza meciului amical Politehnica Iași – Zimbru Chișinău (0-3), Mircea Lucescu a primit distincția simbolică pe terenul arenei din Copou și a avut câte un mesaj punctual atât către selecționerul Edi Iordănescu, cât și pentru conducerea Federației Române de Fotbal.

 

Politehnica Iași și-a prezentat lotul, sâmbătă seară, pe Stadionul Emil Alexandrescu, într-un amical cu Zimbru Chișinău. La pauza meciului, Mircea Lucescu a coborât de la tribuna oficială, în uralele publicului, însoțit de președintele Cornel Șfaițer și fosta mare glorie a Iașiului, Vasile Simionaș, pentru a primi titlul simbolic de Ambasador, potrivit prosport.ro

 

Amintiri din Copou 

 

 

Mircea Lucescu a vorbit despre amintirile legate de Poli Iași și a avut un mesaj pentru edil, sugerând ridicarea cât mai rapidă a noului stadion.

 

„Au fost multe amintiri frumoase legate de Poli Iași. Nu pot să spun că una e mai importantă decât cealaltă. Am avut coechipieri de la Poli Iași, Constantinescu, Deleanu, am jucat în echipa națională cu Iancu, cu Matei. Era o perioadă în care Poli Iași era o echipă extrem de puternică în campionatul României. Nu era ușor să vii să joci la Iași și să câștigi. Și o amintire frumoasă când am venit să joc cu echipa națională în Copou, cu China.

 

E cea mai mare plăcere să fiu ambasador. Nu știu în ce măsură pot să ajut echipa, doar să vin din când în când aici și să văd evoluția acestui oraș din punct de vedere fotbalistic, să văd că se îmbogățește cu un stadion nou, așa cum îi stă bine unei echipe profesioniste de un înalt nivel.

 

Să văd un stadion plin, iar echipă să câștige. Un stadion nou aduce cel puțin 13-14 puncte unei echipe, atunci când lumea este foarte aproape de terenul de joc. Dacă echipa câștigă, fiind ambasador, înseamnă câ e o bucurie în plus pentru mine. Voi veni și în campionat la meciurile de la Iași, dacă nu voi mai antrena”,  a completat Mircea Lucescu.

 

 

Firesc, Il Luce s-a mai referit și la subiectul care ”frige” în această perioadă, echipa națională și viitorul selecționerul Edi Iordănescu pe banca tehnică.

 

 

Lucescu a declarat că Edi ar trebui să continue dacă este încrezător că poate face din această echipă una mai bună de atât.