Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani a fost solicitat la primele ore ale dimineții de joi, 14 mai 2015, pentru a-i veni în ajutor unui bărbat din Orășeni Deal.
Apelul la 112 a fost făcut de fiica bărbatului în vârstă de 47 de ani care și-a găsit părintele fără suflare în curtea casei. Sperând că există totuși șanse de supraviețuire, fata a alertat ambulanța, însă când medicii au ajuns la fața locului, nu au putut decât să constate decesul.
„Bărbatul a fost găsit în stop cardio-respirator în jur de ora 7:20, solicitarea a fost făcută de fiica acestuia, care a făcut un atac de panică. Din păcate, moartea survenise cu aproximativ două ore înainte ca noi să ajungem, drept pentru care nu au mai fost necesare manevrele de resuscitare”, a declarat medicul Cristian Simionescu.
În acest caz a fost alertată și Poliția, iar Serviciul de Medicină Legală a ridicat trupul rece al bărbatului care nu a mai avut nicio șansă la viață.
(C.B.)