Sexul slab de la Botoșani bate bărbați la... catedră

Inspectorul școlar general, Mihaela Huncă a mai prezentat în cadrul activității de consfătuire anuală a directorilor de școli, un raport privind numărul cadrelor didactice din învățământul botoșănean.

 

Astfel, conform șefei educației, în anul 2014-2015 la nivelul județului Botoșani, au fost angajați în sistem 7.266 de persoane din care ”5.315 didactic de predare, didactic auxialiar 601 persoane, iar nedidactic 1.350. Observați că avem și o împărțire pe genuri. Cadrele didactice de gen feminin sunt 5.262, iar cadrele didactice de gen masculin sunt 2.204”, a spus Mihaela Huncă.
Totodată, Mihaela Huncă a mai adăugat că a făcut o comparație cu ce a fost în anul școlar anterior,  2013-2014, ”la număr de norme este aproximativ egal, aceste norme sunt de fapt calculate în funcție de numărul de elevi și de copii preșcolari existenți în sistem. Numărul lor a scăzut, era normal și numărul de norme la nivelul județului Botoșani, în sistemul de învățământ să scadă”, a mai spus Huncă.


Inspectorul școlar general a mai punctat că în pofida faptului că au existat etape de mobilitate, cifra de titulari, de cadre didactice titulare este aceeași ”dacă avem scăderi importante la cei care sunt pensionari în sistem, au scăzut suplinitorii necalificați și vreau să spun, chiar dacă mai există suplinitori necalificați, o parte din ei sunt de fapt calificați pe discipline pentru care nu s-au putut oferi posturi pe specialitatea lor”. Mihaela Huncă a mai spus în cadrul întâlnirii de astăzi că în anul școlar trecut, au fost un număr de 73.401 de elevi, dintre care cei mai mulți elevi sunt din învățământul primar și anume 22.098 de elevi, urmat de învățământul gimnazial 20.941 și apoi de cel liceal și preșcolar. (Ș.V.)