SEX, CUR, GAY, PUL - Cum dispar numerele de înmatriculare "sexuale" din peisaj

 

Unii şoferi botoşăneni doresc ca literele care apar pe plăcuţele de înmatriculare să îi reprezinte, în timp ce alţii urmăresc să îi şocheze pe cei din trafic. Însă pentru a evita astfel de situaţii „delicate”, reprezentanţii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) a interzis eliberarea acestor numere. Mai mult, în baza de date a unităţii, există şi un dicţionar al numerelor interzise care cuprinde nu mai puţin de aproape 300 de combinaţii care nu pot fi utilizate.

Şi dacă unele dintre literele care sunt interzise pentru a fi folosite pe plăcuţele de înmatriculare sunt aparent nesemnificative, altele în schimb au conotaţie obscenă cum ar fi COY, CUR, PUL, PIZ, MUI, SEX ori MUE sau chiar şi BOU şi nu mai sunt permise. De asemenea, POL, DEP, SNT, SRI, MAI, SEN sunt rezervate instituţiilor, aşa că omul de rând nu le mai poate cere la ghişeu. Cei care au apucat să îşi înmatriculeze maşina cu astfel de "cuvinte" înainte ca acestea să fie interzise nu pot fi traşi la răspundere. La Botoşani de exemplu, în acest an au fost înaintate cinci astfel de solicitări de către botoşăneni care doreau numere personalizate la propriile maşini, cele mai frecvente fiind combinaţiile SEN, DEP, AII sau AOI. Evident, solicitările nu au fost onorate, iar doritorii trimişi la plimbare.  „Mai sunt prin oraş cu SEX cu GAY, PUL, POL, KAK, WCC, adică veceu, sunt aceste combinaţii care sunt interzise. În dicţionarul de numere neomologate sunt 272 de combinaţii interzise”, a menţionat Dănuţ Ciubotaru, şeful SPCRPCIV.
Plăcuţe de fiţe, făcute în ateliere din Germania
Botoşănenii au dat dovadă de inventivitate şi la capitolul plăcuţe de înmatriculare nu neapărat doar prin prisma literelor utilizate ci şi a formei acestora, sau a stilului de scriere folosit. Din nefericire pentru cei care folosesc plăcuţe de înmatriculare neomologate, ei nu se pot bucura prea mult de acestea întrucât sunt imediat opriţi de poliţişti. Se aleg cu amendă contravenţională şi puncte de penalizare, iar numerele de înmatriculare sunt confiscate. „Şmecherii şoselelor mai folosesc şi numere neomologate confecţionate în ateliere în Germania, iar cei care sunt depistaţi în trafic li se reţin numerele şi sunt înaintate la noi pentru emiterea unor noi plăcuţe, conform prevederilor legale. Plăcuţele neomologate în primul rând au alte forme, mai mici, mai mari, caracterele literelor sunt cu abeliscuri, asterixuri, litere arabe, greceşti, distanţate între ele”, a mai spus Dănuţ Ciubotaru

"Şmecheria" a lăsat fără maşină un botoşănean la Hârlău

Un caz de acest gen s-a petrecut în urmă cu aproximativ o săptămână de zile în localitatea ieşeană Hârlău, când un şofer botoşănean a fost oprit în trafic tocmai pentru că numerele de înmatriculare pe care le avea pe maşină nu erau conform prevederilor legale. „A fost acum o săptămână un caz, reţinut de către Poliţia Hârlău, plăcuţe neconforme, i s-a reţinut certificatul, plăcuţele, a venit la noi cu procesul verbal, i-am emis alte plăcuţe şi i s-a dat maşina care a fost indisponibilizată acolo. El avea o plăcuţă pătrată pe faţă sau pe spate”, a mai menţionat Ciubotaru.
Gabriela ERDIC