Un botoșănean a postat un mesaj pe Facebook însoțit de o fotografie, cu privire la o serie de materiale care sunt arse în curtea unei biserici din municipiu.
Este vorba despre Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Calea Națională (zona Gării) unde respectiva persoană face apel la autorități să intervină.
„Să se autosesizeze cu privire la deșeurile ce se ard zilnic in curtea bisericii situată în zona gării, aceste arderi emană zilnic fum și miros greu de suportat ce se ridică la etajele superioare ajungând la geamurile locuitorilor din împrejurimi. Din păcate discuția la liberă înțelegere cu aceștia nu se poate, aparent dacă ești preot poți face ce dorești”,
Se arată în mesajul postat
Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Botoșani susțin că s-au autosesizat și vor dispune un control pentru a vedea dacă cele sesizate se confirmă.
Conform Hotărârii de Guvern nr. 537 art 1 din 6 iunie 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, articolul 3, se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi; amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.