”Îmi pare rău să constat că am avut dreptate aproape cu un an în urmă, când la cele dezbateri de dialog social am spus că, ceea ce propune PSD-ul și anume mărirea de salarii, pensii și așa mai departe, nu este un lucru fezabil pentru că nu explică de unde fac lucrul acesta.”
Afirmația aparține senatorului Costel Șoptică și a venit pe fondul scandalului național izbucnit în luna februarie, după ce angajații au început să primească salariile și au constatat că toate promisiunile PSD-iștilor au fost de fapt niște minciuni.
Mai exact, ”revoluția fiscală” intrată în vigoare de la 1 ianuarie are ca rezultat diminuarea lefurilor atât în sistemul privat, cât și cel de stat.
”Dacă vă amintiți, am fost învățat de către dl deputat Budăi - a recunoscut și el că n-o să mai crească salariile cu 25% - dar totuși spunea că vor crește cu 3-4% și n-o să fie micșorări. Iată că au apărut primii fluturași zilele acestea și după cum bine ați remarcat cu toții, cei de la PSD și-au dat seama și au recunoscut singuri că au făcut atât legea salarizării unitare, dar mai ales vestita ordonanță 79 prin care s-au trecut contribuțiile de la angajator la angajat, că au făcut o mare prostie. Au făcut-o pe genunchi, fără a calcula”,
Costel Șoptică, senator PNL.
Președintele PNL Botoșani a menționat că aritmetica sa simplă la care făcea apel anul trecut când se vorbea de transferul contribuțiilor salariale se adeverește în 2018, iar angajații români primesc lefuri diminuate.
”Chiar ne iau de proști pe toți? Este inadmisibil”, a concluzionat senatorul liberal.
Parlamentarul a reamintit de Liviu Dragnea și mai mulți capi ai PSD care la sfârșitul anului trecut făceau turul televiziunilor afirmând că nu va scădea nici măcar un salariu de bugetar în România, pentru ca acum lucrurile să stea cu totul altfel.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL