Senatorul Șoptică în fața fermierilor: Acum port sacou, dar încă de la 12 ani am crescut bovine GALERIE FOTO

Peste o sută de fermieri de prin toate colțurile județului s-au strâns vineri dimineață la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (SCDCOC) ”Popăuți” unde a avut loc workshop-ul: ”Rezultate preliminare în obținerea unui nou ecotip ovine specializat în producția de pielicele și carne la rasa Karakul de Botoșani”.

 

”Spun aceste lucruri pentru a nu părea doar un fariseu”


La întâlnirea prezidată de directorul Ionică Nechifor au luat parte mai mulți șefi de instituții din agricultură, dar și doi demnitari de rang județean: senatorul Costel Șoptică și prefectul Dan Nechifor.


Parlamentarul liberal, care anul acesta candidează la președinția Consiliului Județean Botoșani, a fost primul căruia i s-a dat cuvântul.


Iar acesta a surprins asistența povestind că una dintre primele afaceri pe care le-a derulat în tinerețe a fost creșterea animalelor.


”Este adevărat, în sectorul ovin nu am excelat, dar încă de la 12 ani am crescut bovine, deci știu cu ce se mănâncă această pâine. Chiar dacă acum port sacou, cu mulți ani în urmă am început să cresc și eu bovine și în anii 1995-1996 am făcut o fermă de bovine la acel moment și atunci am cumpărat și primul tractor pe firme mea de la acel moment. Spun aceste lucruri pentru a nu părea doar un fariseu care vine în fața voastră și povestește din cărți sau doar citind cuprinsul acelei cărți”,


Costel Șoptică, senator.

 

Decanul Facultății de Zootehnie, la prezidiul conferinței


Parlamentarul a prezentat apoi câteva măsuri aprobate de Guvern în ultimele două săptămâni prin care toate categoriile de antreprenori din domeniul agricol ar urma să primească sprijin financiar pentru pagubele suferite.


El a fost invitat la ședința crescătorilor de ovine în dubla sa calitate de membru în comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală și președinte al comisiei pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic din Senatul României.


Prof.dr.ing. Constantin Pascal, decanul Facultății de Zootehnie Iași, Mihai Țurcanu, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Bogdan Câmpanu, directorul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, s-au regăsit printre invitați.


Pentru respectarea normelor anti Covid-19, conferința a avut loc în curtea SCDCOC Popăuți.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL