Senatorul Marcu dinamitează PSD-ul, zeci de lideri şi-au dat demisia în alb

 

Pierderea de către PSD Botoşani a nominalizării la preşedinţia Consiliului Judeţean nu a rămas fără consecinţe. În Comitetul Executiv PSD desfăşurat joi la Palatul Parlamentului cei 21 de lideri locali ai formaţiunii care vor fi sprijiniţi de USL pentru câştigarea şefiei judeţelor şi-au dat demisiile în alb. Acest lucru s-a întâmplat la solicitarea expresă a senatorului Gheorghe Marcu.

Parlamentarul a luat cuvântul şi i-a amintit lui Victor Ponta că anul trecut, când a candidat şi a câştigat preşedinţia organizaţiei PSD Botoşani, a anunţat că îşi impune singur ca şi criteriu pentru rămânerea pe post obţinerea şefiei CJ. Ca atare, el a solicitat ca gestul său de atunci să fie urmat de toţi social-democraţii care candidează din partea USL la preşedinţia CJ. Victor Ponta nu putut nega faptul că senatorul Botoşani îşi anunţase demisia în alb încă din 2010 în cazul unui eşec, aşa că fiecărui aspirant la cea mai importantă funcţie din judeţ i s-a cerut demisia în alb.
Baronul Dragnea nevoit să se angajeze şi el cu o demisie
De voie sau de nevoie, pe rând, toţi cei 21 de social-democraţi au făcut acest lucru, anunţând că îşi asumă responsabilitatea şi că vor demisiona din posturile actuale în cazul unei înfrângeri. Printre alţii au făcut asa Marian Oprişan de la Vrancea, Nicuşor Constantinescu de la Constanţa şi Liviu Dragnea de la Teleorman, cel din urmă nimeni altul decât secretarul general al PSD care anul trecut, când a venit la Botoşani, i-a cerut oficial lui Marcu să candideze la preşedinţia CJ. Senatorul Marcu nu a negat vineri cele întâmplate la Comitetul Executiv.