Senatorul Lucian Trufin a spus la Târgul Agro Zoo că nu a uitat de unde a plecat – VIDEO

Discursul său a durat aproximativ patru minute, interval în care parlamentarul PSD s-a adresat direct botoșănenilor, celor care l-au votat mai ales.

 

Lucian Trufin, ales senator în 2020 și aflat la al doilea mandat le-a spus botoșănenilor prezenți la târg că sunt cei care oferă puterea pe care o deține, de a-i reprezenta în Parlamentul României și de a iniția legi care să-i ajute.

 

„Noi, cei care vă reprezentăm interesele la nivel local, județean ssau național, nu am uitat și nu trebuie să uităm niciodată de unde am plecat și care este rolul nostru. Aș începe așa: astăzi trebuie să-i mulțumim bunului Dumnezeu pentru o zi așa frumoasă și în primul rând pentru o primăvară așa ploioasă. Este foarte important pentru activitatea dvs., pentru agricultură și cei mai importanți sunteți dv. Ați rămas în picioare în arșiță și la inundații. Ați rămas drepți și atunci când ați fost defavorizați”,

Lucian Trufin, senator PSD

 

Mai departe, parlamentarul a continuat corul de jelanii pentru fermieri care s-a încheiat cu o plecăciune.

 

Toate acestea pot fi văzute în materialul video de mai jos