„Senatorul invizibil” a ajuns să coordoneze trei judeţe

 

După mai bine de un an de la învestire, timp în care nu s-a remarcat cu vreo mare realizare, senatorul Corneliu Popescu a fost promovat în partid. PP-DD – istul a ajuns să coordoneze activitatea judeţelor Iaşi, Vaslui şi Botoşani.
corneliu popescu senator pp dd botosani promovat
Aceasta în condiţiile în care a mai apărut doar de două ori, o dată în primăvară şi o dată prin vară, la şedinţe publice din Botoşani a PP-DD, iar cu presa locală a mai dat ochii o singură dată.
„Toţi parlamentarii au primit câteva judeţe. Este vicelider la grupul nostru parlamentar”, a explicat decizia consilierul judeţean Dorin Ciuştea.
Hotărârea a fost adoptată de Biroul Permanent Naţional al PP-DD. Iarna aceasta, Corneliu Popescu, transformat în preajma alegerilor parlamentare din liberal în popular de-al lui Dan Diaconescu, s-a remarcat prin faptul că a rămas prin Aeroportul Iaşi fără avion din cauza ceţii.
Pe 12 decembrie 2012, la câteva zile după ce devenise senator, Corneliu Popescu promitea în continuare acordarea a 20.000 de euro şi ridicarea salariului minim al funcţionarilor la 600 de euro. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Primar de pe colegiul senatorului Micky : Îmi mănânc mâinile; M-am săturat de boşorogi
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Evaluare cu trageri de timp şi plictiseală PP DD la teatru – FOTO&VIDEO