PSD și PNL continuă atacul asupra drepturilor și libertăților românilor, a afirmat senatorul AUR Dorinel Cosma. Acesta s-a referit la Hotărârea de Guvern nr. 1250 din 29 noiembrie privind aprobarea Strategiei pe termen lung pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin care se stabilesc limite anuale de kilometri parcurși pentru diferite tipuri de autovehicule.
Alianța pentru Unirea Românilor solicită Guvernului să revoce de urgență această hotărâre în termen de 7 zile. În caz contrar, AUR va iniția un demers de anulare în instanță a acestei odioase hotărâri, a precizat senatorul.
„Fără niciun fel de dezbatere publică, Guvernul Ciolacu a adoptat pe ascuns o nouă hotărâre ce aruncă în aer toate principiile ce stau la baza unui stat democratic. Liberalii și social democrații au decis să ne limiteze cu totul libertatea de a ne deplasa. Prin Hotărârea de Guvern 1215 din 29 noiembrie 2023 ne-au impus cote de kilometri pe care îi putem parcurge într-un an. Prin această Hotărâre, toate paragrafele din Constituție referitoare la drepturi, libertăți și proprietate sunt aruncate în coșul lor de gunoi. Au testat limitarea drepturilor noastre pe timpul pandemiei, au văzut că funcționează și acum nu se mai pot opri”,
Dorinel Cosma, senator AUR.
HG 1215/2023 se stabilesc printre altele, următoarele limite anuale de kilometri parcurși pentru diferite tipuri de autovehicule: un autoturism poate să parcurgă 6.500 de kilometri pe an, un autovehicul destinat transportului de persoane doar 64.500 de kilometri pe an, iar un autovehicul destinat transportului de mărfuri doar 8.900 de kilometri pe an.
„Prin astfel de decizii, în 2050 nu vom mai avea voie să circulăm singuri în mașina personală decât însoțiți de cel puțin încă un pasager. Nu vom avea voie să parcurgem mai mult de 6.500 km anual cu mașina personală. Se interzice consumul de motorină și în agricultură. Practic, treptat, guvernanții ne condamnă și ne obligă la subdezvoltare doar pentru a nu face competiție altor state. AUR solicită Guvernului PSD – PNL, condus de Marcel Ciolacu, revocarea de urgență a Hotărârii de Guvern numărul 1250 din 29 noiembrie. Dacă nu vor face acest lucru în termen de șapte zile, AUR va iniția un demers de anulare în instanță a acestei odioase hotărâri”, a mai spus Dorinel Cosma.