Redăm mai jos comunicatul transmis de către senatorul AUR, Dorinel Cosma.
În această săptămână, alianței AUR i s-au alăturat două noi partide, Partidul Satul Românesc și Alianța Renașterea Națională.
Acesta este încă un pas în consolidarea opoziției și pregătirea pentru alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024. Este foarte important să consolidăm opoziția împotriva a ceea ce ei au numit Blocul Democratic PSD-PNL.
Atât botoșănenii cât și românii de pretudindeni au nevoie de un suflu nou în politică. Botoșănenii nu mai vor ca partidele care au fost la putere până acum să le decidă soarta în interesul grupurilor de partid, să le cenzureze tradițiile și obiceiurile străbune. Când partidele de la putere interzic omului de la țară să mai crească și să sacrifice în gospodăria proprie până și porcul de Crăciun, aceste partide nu au cum să fie acceptate de români. Până acum nu au avut încotro. Nici botoșănenii, nici românii de pretutindeni. Dar la anul există alternativa AUR.
Alături de noi, pe lângă partide și parlamentari, vin și oameni care nu au mai făcut parte dintr-un partid politic, așa cum este avocatul Gheorghe Piperea. Cu siguranță se vor alătura Alianței AUR și alte partide în perioada următoare.
În altă ordine de idei, trebuie să atrag atenția că România este la un pas de o situație critică în energie. România a avut un deficit de peste 1700 MW în sistemul energetic. Acum ne-au salvat hidrocentralele, care au oferit un plus de energie. Dar ce se va întâmpla când hidrocentralele nu vor putea acoperi deficitul?
AUR propune o serie de soluții pe termen scurt pentru a evita asemenea situații: repornirea capacităților de producție energetică pe bază de cărbune, finalizarea de urgență a centralei pe gaz de la Iernut, iar pe termen mediu trebuie urgentată construirea hidrocentralelor de la Tarnița și Măcin alături de finalizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.