Seminarul Teologic şi-a deschis azi porţile - FOTOGALERIE

 


Aproximativ 60 de tineri bobocei de clasa a IX-a s-au alăturat elevilor din cadrul Seminarului Teologic Sfîntul Gheorghe pentru noul an şcolar 2010-2011, care a debutat oficial marţi, 14 septembrie. Instituţia de învăţămînt numără un total de 215 elevi, precum şi 130 de copii care frecventează grădiniţa din cadrul Seminarului. Tinerii s-au adunat marţi, la ceremonia de deschidere a noului an şcolar care a fost ţinută de mai mulţi preoţi angajaţi ai acestei unităţi în frunte cu Grigore Diaconu, directorul Seminarului Teologic. „Avem 60 de elevi pentru clasa de teologie, deşi suntem în perioadă de criză, totuşi pentru noi începutul de an şcolar 2010-2011 este un lucru frumos, avem toate condiţiile pentru a oferi o educaţie de calitate celor care ni se alătură”, a declarat Grigore Diaconu. Anul şcolar în cazul Seminarului debutează mai tîrziu decît în cazul celorlalţi elevi, fiind totodată şi închis în mod diferit.