Şeful tinerilor liberali din Botoşani în conducerea naţională a TNL

 

Liderul judeţean al Tineretului Naţional Liberal a acces în Biroul Permanent Naţional al TNL. El a fost ales sâmbătă la Bucureşti, unde a avut loc conferinţa naţională a TNL. Aceasta s-a axat pe două coordonate: desemnarea noii conduceri a TNL şi lansarea unei campanii împotriva actualei guvernări.
Sergiu Zvîncă a candidat la funcţia de membru în BPN şi a adunat 510 voturi , dintr-un total de 750 exprimate. Acesta a fost susţinut si de preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, căruia i s-au alăturat preşedinţi de organizaţii locale. „A venit vremea să arătăm oamenilor că această ţară are nevoie de politicieni care nu fac din agăţarea de scaun şi putere unicul scop în viaţă, în favoarea căruia sacrifică orice, inclusiv binele tuturor celorlalţi. A venit vremea să ne asumăm în mod hotărât obiectivul de readucere în România a unei stări care ne lipseşte atât de mult: normalitatea”, a declarat Sergiu Zvâncă. La conferinţa organizată la Complexul Romexpo Bucuresti au participat mai mulţi lideri naţionali ai PNL, precum Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Dan Ruşanu, Norica Nicolai, Cristian Buşoi, Adina Vălean, Ramona Mănescu. Tot cu ocazia conferinţei s-a lansat şi imnul de campanie „În luptă cu puterea” şi s-a organizat un marş de protest până în Piaţa Victoriei.