Şeful tinerilor din PDL Botoşani vrea vicepreşedinte naţional la partid

 

Preşdintele Organizaţiei de Tineret a PDL Botoşani încearcă să obţină funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional. Sâmbătă 20 aprilie, la Palatul Parlamentului va avea loc Convenţia Naţională Extraordinară a OT-PDL, unde va fi aleasă conducerea pentru următorii patru ani.
Gabriel Alecsandru vrea vicepresedinte national la OT PDL Liderul junilor democrat-liberali botoşăneni s-a înscris din două motive în cursa internă.  
“În primul rând pentru că Botoşaniul trebuie să fie reprezentat în forurile naţionale ale partidului, interesele judeţului nostru trebuie susţinute permanent în cadrul conducerii centrale. În al doilea rând, pentru că cineva trebuie să facă şi opoziţie la actuala putere, chiar dacă suntem tineri, vocea şi viziunile noastre trebuie să conteze”, a afirmat Gabriel Alecsandru.
Acesta a adăugat că, deşi PDL nu se află “momentan” la guvernare, tinerii din partid încearcă totuşi să propună şi să impună, pe cât posibil, gândirea şi strategia cu privire la politicile pentru tineret.
15 tineri din cadrul OT PDL Botoşani vor fi prezenţi pe 20 aprilie în capitală, unde vor vota viitoarea echipă de conducere a Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal.
CITEȘTE ȘI:
Şeful tinerilor din PDL este lider naţional la TDL