Şeful PSD, 35 de secunde la microfon de Ziua României – VIDEO

 

Exemplul şefului judeţean al liberalilor de anul trecut a fost copiat la indigo de preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, care la rândul său a luat cuvântul în cadrul manifestaţiilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României.

Spre deosebire de antevorbitorii săi care au avut cuvântări elogioase notate cu grijă pe hârtie, Andrei Dolineaschi a vorbit liber însă mesajul său a fost unul extrem de scurt care a durat nici mai mult nici mai puţin de 35 de secunde. „Astăzi de 1 Decembrie împlinim 94 de ani de la Marea Unire semnată la Alba Iulia printr-un act de mare curaj politic. Curaj care vine cu două trăsături fundamentale ale poporului, credinţa în Dumnezeu şi spiritul de libertate. Doresc La Mulţi Ani România, doresc La Mulţi Ani Botoşani, Dumnezeu să ne cuvânteze şi să ne ducă pe mai departe”, a fost scurtul discurs al preşedintelui PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi. Liderul social democraţilor a fost de altfel singurul dintre vorbitorii la Ziua Naţională a României care a avut un mesaj scurt, faţă de celelalte care s-au întins chiar şi câte cinci minute.
CITEŞTE:
 Ţurcanu discurs patriotic, citit în faţa a sute de oameni – VIDEO




CITEŞTE:
 Prefectul, discurs cu pauză de emoţii : La mulţi ani români – VIDEO