Şeful drumarilor: Este inadmisibil ca un DN să arate aşa, am văzut multe cruci

 

Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a rămas şocat de modul în care se prezintă Drumul Naţional 29B Botoşani – Suceava. După discuţia cu ziariştii la sediul Prefecturii Botoşani, drumarul şef al ţării a pornit într-o inspecţie pe drumul morţii.
Convoiul cu oficiali a ajuns până la limita judeţului cu Suceava unde, Narcis Neaga a promis că va semna ordinul de începere a lucrărilor.
Este foarte greu de acceptat să trăiești într-o țară în care drumurile naționale arată cum arată acest drum și dacă putem să schimbăm ceva trebuie să o facem. Săptămâna viitoare voi declanșa procedurile pentru emiterea ordinului de începe a lucrărilor. Este inadmisibil ca un drum național să arate așa. Nici la nivel de drum județean nu cred că poate fi încadrat”, a declarat Narcis Neaga, directorul CNADNR.
Neaga a mai menţionat că firma lui Dorin Umbrărescu va lucra pe propriile fonduri care ulterior ar urma să fie decontate de  la bugetul de stat. Şeful CNADNR a mai menţionat că urgentarea lucrărilor este cu atât mai prioritară cu cât nu şi-a putut imagina că în România anului 2013 există un astfel de drum naţional.
 „Noi vom da o sumă la început, dar noi nu putem deconta anul acesta. Dacă constructorul va considera să ceară avans nu știu în ce măsură va reuși să și-l recupereze până la sfârșitul anului. Probabil va lucra pe banii lui. Văd că deja și-a adus necesarul pentru podețe să înceapă lucrarea. Din punct de vedere al siguranței traficului este trist că arată drumul așa, am văzut și foarte multe cruci. Nu poate rămâne așa”, a mai spus drumarul şef al ţării.
[[banner]]
Bucuros de vestea primită de la şeful său naţional, directorul  SDN de la Botoşani a declarat că, cel mai probabil luna viitoare se va trece efectiv la începerea lucrărilor însă vremea va fi un factor decizional în acest sens.
 „Mă bucur foarte mult că am auzit vestea asta şi sperăm deci luna aceasta să înceapă organizarea de şantier. Din câte am înţeles se vor începe cu lărgirea podeţelor şi casetele pentru lărgirea terasamentului. Restul mă bucur că a venit şi dl. director şi suntem şi noi, Botoşani luaţi în seamă. Tehnic acest drum este unul prost dar sperăm să devină unul dintre cele mai bune după lucrările de reabilitare”, a declarat Viorel Zacheţchi, directorul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Botoşani.
La final, după ce social democraţii şi-au adresat felicitările de rigoare s-a făcut şi o poză de grup, Andrei Dolineaschi arătând semnul : „Victorie!.
CITEȘTE:
 Şeful CNADNR şi DN Botoşani - Suceava: Credeţi-mă, chiar nu au existat presiuni
[[galerie-foto]]