Şeful de resurse umane de la „Mavromati”, dat iarăşi afară

 

Şeful serviciului resurse umane de la Spitalul Judeţean a fost din nou dat afară. La doar aproximativ două săptămîni după ce a fost reangajat, acesta a rămas iarăşi fără serviciu. Spre deosebire de disponibilizarea anterioară, cînd a eliberat postul, de data aceasta, posibil pentru a mai evita pierderea vreunui proces, conducerea de la „Mavromati” i-a desfiinţat pur şi simplu postul.
Astfel, pe 9 februarie, managerul Ovidiu Mimor şi juristul Victor Niţu i-au trimis o adresă în care îi aduc la cunoştinţă că funcţia sa nu mai există şi că singurele posturi vacante din cadrul unităţii sunt unul de medic şi două de inginer. „Drept urmare faţă de cele de mai sus unitatea nu poate să vă ofere un alt post corespunzător pregătirii dvs. profesionale”, se arată în scrisoare. Pentru Stelian Aivăncesei ceea ce i se întîmplă din nou nu constituie o surpriză. „Aşa cum am anticipat, a fost o angajare formală, din nou îşi bat joc de Justiţia din România, de sentinţele judecătoreşti, ceea ce demonstrează că legea trebuie respectata numai de oamenii de rînd şi nu şi de politicieni”, a afirmat Aivăncesei. Printre altele, conducerea spitalului şi-a motivat decizia de desfiinţare a postului prin necesitatea reducerii cheltuielilor şi prin numărul redus de angajaţi de la resurse umane, care nu reclama existenţa unui şef serviciu resurse umane. Aceasta în condiţiile în care unitatea are în jur la 1.000 de salariaţi, fiind unul din cei mai mari angajatori din judeţ.

adresa spital