Şeful de la Regionala Iaşi şi prefectul vizită la Dealu Mare - FOTOGALERIE

 

Şoferii botoşăneni pot răsufla uşuraţi dacă vor să circule cu maşina în preajma sărbătorilor de iarnă spre Ştefăneşti. Drumul nou construit de la Dealu Mare a fost deschis circulaţiei. Prefectul Cristian Roman a făcut o vizită în această zonă împreună cu noul şef al Direcţiei Regionale Iaşi a Companiei de Drumuri Naţionale, Dan Pilă pentru a observa calitatea lucrărilor şi pentru a fi prezent când au circulat primele maşini pe acest tronson.

În decursul dimineţii de luni, 19 decembrie, drumul de la Dealul Mare a fost deschis circulaţiei, iar ruta ocolitoare a fost închisă. De asemenea a fost prezent şi Dan Pilă, şeful Direcţiei Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi pentru a vedea stadiul lucrărilor. „La Botoşani, de fapt nu e prima dată când dl. director vine, semn că tratează cu seriozitate şi cu atenţie judeţul nostru, iată cea mai bună dovadă este prezenţa aici, când deschidem acest tronson de drum aşteptat de atâta timp de botoşăneni”, a declarat prefectul Cristian Roman. Până în prezent, în numai două luni de zile, au fost finalizate 70% din lucrări, urmând ca din primăvară acestea să fie continuate. „Putem să dăm în folosinţă o lucrare foarte importantă pentru judeţul Botoşani, pentru a face o legătură cât mai adecvată între Ştefăneşti şi Botoşani. Dlui prefect noi trebuie să îi mulţumim, pentru că dumnealui, în urma demersurilor făcute de către dumnealui la nivel central au fost alocate sumele de bani pentru a aduce în stadiul actual lucrarea. (...) În momentul actual au fost finalizate 70% din lucrări, au fost alocată o sumă de aproape 5 milioane de lei anul acesta pentru a ajunge în stadiul actual, avem o porţiune pe care nu este pus asfaltul dar pe care trebuie lăsat să lucreze din punct de vedere tehnic pentru ca la primăvară să vedem dacă vor fi altfel de probleme”, a afirmat Dan Pilă, şeful Direcţiei Regionale Iaşi a Companiei de Drumuri Naţionale. Potrivit acestuia, la sfârşitul iernii se va turna covorul asfaltic. De asemenea pe acest tronson proaspăt reabilitat vor fi restricţii de tonaj conform normelor de siguranţă a circulaţiei, iar într-o primă fază limita este de 30 de tone urmând ca aceasta să se schimbe în funcţie de evoluţia traseului.
Elsa ŞEICA