Şeful CJ pune şi Cornişa „în aer”, şefii din Primărie îl contrazic

 

După ce şi-a dezvăluit problemele întâmpinate în implementarea proiectului „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor” în judeţul Botoşani unde suprafaţa reală necesară construirii depozitului de deşeuri nu ar corespunde cu cea din acte, preşedintele Consiliului Judeţean a aruncat aceeaşi bombă şi în cazul parcului de agrement Cornişa.

"Ştiţi că şi Cornişa este în aer?"

Şeful CJ a declarat că nici Primăria nu ar avea terenul necesar construirii uriaşului parc de agrement şi s-ar afla în aceeaşi situaţie cu CJ-ul. „Ştiţi că şi Cornişa este făcută aşa în aer? Proiectul este făcut pe 13 hectare de teren şi acolo sunt 10. Aşa s-a aprobat cu declaraţie pe propria răspundere şi aşa s-a şi licitat”, a declarat Florin Ţurcanu.

"Sunt informaţii care fac rău proiectului"

Spusele sale sunt însă infirmate de reprezentanţii Primăriei Botoşani care susţin că suprafeţele vehiculate de şeful CJ nu au nici o legătură cu cea reală, prevăzută în proiectul avizat privind construirea amplasamentului de pe versantul de la marginea oraşului. „Nu există nici o problemă legată de suprafaţa de teren de la Cornişa. Nici cea mai mică problemă. Proiectul a fost avizat pentru o suprafaţă de 48,6 hectare, se execută pe 48,6 hectare cu obiectivele care au fost aprobate în cererea de finanţare. Cine încearcă să spună că există o problemă că în loc de 48 de hectare sunt 14 sau 16 sau 10 ori nu cunoaşte proiectul ori încearcă să dea informaţii false care fac rău proiectului”, a declarat Adriana Zăiceanu, managerul proiectului Cornişa.
Mai mult decât atât, administratorul public al municipiului susţine că astfel de zvonuri lansate public nu au decât efecte negative în implementarea acestui proiect. „Orice informaţie legată de un proiect cu finanţare externă este monitorizată de toată lumea. Finanţatorul dacă aude că există o problemă îşi pune întrebări. În primul rând problema este la noi, la municipiu, la beneficiar, care beneficiar începe implementarea unui proiect dacă ştie că are probleme pe el? Cred că numai un beneficiar iresponsabil”, a mai spus Adriana Zăiceanu.
CITEŞTE:
 CJ-ul împotmolit de negocieri cu privaţi la groapa ecologică de la Stăuceni