Şeful CJ i-o întoarce primarului cu majorarea lefurilor: TOATE salariile pe ramură se aliniază

„A fost o asumare, asta nu înseamnă că s-a făcut totul în regulă, a fost o asumare și un pic de grabă”. Acesta a fost răspunsul dat de primarul Cătălin Flutur atunci când a fost întrebat cum de la Consiliul Judeţean Botoşani salariile s-au mărit, iar la Primărie nu se poate

 

Preşedintele CJ a reacţionat, arătând că a procedat cât se poate de corect şi că nu a făcut altceva decât să pună în aplicare ce a hotărât Curtea Constituţională.


„Pot să îi transmit d-lui Flutur că eu nu forţez legea şi nici pe departe nu vreau să dau explicaţii la alte organe pentru ceea ce am făcut, nu din punct de vedere politic. Există o hotărâre, o decizie din decembrie a Curţii Constituţionale care spune în felul următor: toate salariile pe ramură se aliniază. Şi am procedat ca atare”,


Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.


Şi afirmaţia edilului şef, precum că, „în proporție de 99,9% în unități administrativ teritoriale, nu și-a asumat nimeni răspunderea în a da dispoziții” ar fi nereală.


Consiliul Judeţean Olt, de exemplu, a mărit salariile angajaţilor cu o medie de 80%.

"Nu comentez spusele dlui Flutur",

Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.


Cu două zile lucrătoare înainte de expirarea termenului până la care municipalitatea se poate conforma deciziei Curţii Constituţionale încă nu se ştie dacă lefurile funcţionarilor de la Primăria Botoşani vor fi mărite pe modelul celor de la alte instituţii.