Şeful CJ controale în judeţ: Să ştie că vine preşedintele…

 

Preşedintele Consiliului Judeţean a făcut o nouă vizită în judeţ pentru a vedea modul în care sunt realizate investiţiile în teritoriu. Florin Ţurcanu susţine că astfel de controale pe şantiere sunt necesare întrucât îi responsabilizează pe muncitori.

Stadiul modernizării infrastructurii rutiere şi situaţia acesteia preocupă constant conducerea Consiliului Judeţean Botoşani care a semnalat autorităţilor centrale necesitatea unor investiţii şi pe drumurile naţionale care străbat judeţul.
Deoarece Ministerul Transporturilor a decis alocarea unor fonduri pentru DN 28B din judeţul Botoşani,o delegaţie condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu şi directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, Sorin Clim s-a deplasat în teren pentru a vedea stadiul lucrărilor.

În prezent se lucrează pe tronsonul Cotu-Copălău, prin aplicarea unui tratament dublu bituminos iar investiția va viza, în prima etapă, 15 km de drum naţional. Deşi nu soluţionează toate problemele sesizate de conducătorii auto ce parcurg DN 28B, investiţia ce se află în derulare va contribui la creșterea siguranţei în trafic, pe tronsonul sus-menţionat. „Trebuie să te mai duci ca să ştie că preşedintele vine pe acolo şi îşi fac treaba. Ei îşi fac treaba, dat de ce să nu şi-o facă şi mai bine? Cum zicea Clim dacă-l întrebam dacă  cosit şanţurile şi zicea da, da, da şi când ajungeam acolo, nu că s-a stricat tractorul ieri. Trebuie să mă duc să văd că dacă nu mă duc şi văd nu am bază”, a declarat Florin Ţurcanu.
CITEŞTE:
 Şefii judeţului s-au dus la Dumeni pentru un drum de milioane