Şeful CJ confirmă marea vrăjeală cu drumul Botoşani – Suceava : 0 lei în buget

 

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani a confirmat că în bugetul de stat pe anul în curs aprobat de Parlament nu este prevăzut nici un leu pentru modernizarea DN 29 Botoşani – Suceava. Investiţia este doar specificată ca obiectiv, fără a avea însă şi finanţare.
Nici un leu in buget pentru DN 29 Botosani Suceava
„Nu am reuşit să avem încă până la această oră o sumă alocată pentru unul din drumurile naţionale”, a afirmat Florin Ţurcanu.
Şeful CJ Botoşani
speră însă în continuare că lucrările pe „drumul morţii” vor începe totuşi în acest an. Potrivit acestuia, la nivelul Guvernului se află într-o fază avansată proiectul de creare a unei companii de autostrăzi, care va rămâne în subordinea ministrului PSD Dan Şova, urmând ca drumurile naţionale să treacă la Ministerul Transporturilor, condus de liberalul Relu Fenechiu.
„Ştiţi că drumul spre Suceava a fost prins şi anul trecut în buget şi nu cred că cineva îşi permite să scoată un drum care a fost un an prins în buget, să îl scoată din buget pentru că nu avea nici motiv, nici argumente. Acum contează ce finanţare va avea în cursul anului că, dacă în cel mai scurt timp CNADNR-ul va trece la Ministerul Transporturilor, voi găsi înţelegere de la dl ministru Fenechiu şi voi putea susţine derularea lucrărilor pentru Botoşani – Suceava”,
a declarat Florin Ţurcanu.
Acesta este convins că încasările la bugetul de stat vor fi pozitive şi vor permite pe parcursul anului alocarea de fonduri şi pentru DN 29.
CITEŞTE ŞI:
 0 lei şi 0 bani în buget pentru DN Botoşani – Suceava, USL-iştii bagă marşarier cu repararea