Şefimea PSD şi 1.500 de oameni, puşi la plantat de Realitatea TV - GALERIE FOTO

 

Aproape 1.500 de persoane au participat sâmbătă la cea mai mare acţiune de împădurire din Dorohoi. Desfăşurată în cadrul campaniei „România prinde rădăcini”, iniţiată de postul de televiziune Realitatea TV şi susţinută de Romsilva, la Dorohoi, campania de împădurire a avut ca parteneri Primăria Dorohoi şi cabinetele parlamentare ale deputatului Andrei Dolineaschi şi senatorului Gheorghe Marcu. În decurs de câteva ore, au fost plantaţi aproximativ 30.000 de puieţi de pomi, pe o suprafaţă de 5 hectare.


“Te iubesc Dorohoi”
Conform RealitateaDorohoiană.ro, acţiunea a început la ora 9, când la ieşirea din Dorohoi, în apropierea dealului Polonic, s-au adunat aproape 1.500 de voluntari. Au fost prezenţi elevi din liceele şi şcolile din municipiu, angajaţi din Primărie şi serviciile subordonate, pompieri, jandarmi, poliţişti, angajaţi din instituţii deconcentrate ale statului conduşi de Emil Moga, director în cadrul Prefecturii, consilieri locali dorohoieni, politicieni de marcă din judeţ, angajaţi ai mai multor societăţi comerciale, voluntari de la Crucea Roşie, tinerii ce activează în cadrul Casei Municipale de Cultură şi alţi voluntari. Toţi participanţii au primit din partea organizatorilor eşarfe albe pe care scria „Te iubesc Dorohoi” şi „România prinde Rădăcini”.
Câte un copăcel pentru fiecare dorohoian
În aproximativ trei ore de muncă voluntarii au plantat circa 30.000 de puieţi pe o suprafaţă de cinci hectare de teren. Primarul a mulţumit celor care au răspuns apelului la voluntariat al municipalităţii şi încurajat de rezultatul acţiunii, a promis că municipalitatea va mai pune la dispoziţie un hectar de teren în aceeaşi zonă, urmând ca, prin sprijinul Romsilva, să se suplimenteze numărul de puieţi de pomi plantaţi. „Pe lângă cei 30.000 de copăcei plantaţi astăzi, în zilele următoare vom suplimenta numărul cu aproximativ 2.200, astfel ca în total să fie 32.200 de copăcei, adică atât cât este numărul populaţiei din Dorohoi. La final, vom putea spune că fiecare dorohoian va avea copacul lui în acest parc”, a declarat Dorin Alexandrescu.
Împădurire terminată cu o masă caldă
Deputatul Andrei Dolineaschi, cel care s-a implicat direct în campanie şi a fost intermediarul în relaţia cu postul de televiziune Realitatea TV, a apreciat ca „un succes total” campania de împădurire de la Dorohoi precizând că „numărul participanţilor a fost peste aşteptări şi le mulţumesc tuturor”. „Acum să ştim să păstrăm ceea ce am realizat astăzi. Propun directorului Romsilva şi autorităţilor să se facă controale periodice, astfel încât, ceea ce am sădit astăzi, peste ani să se transforme într-o adevărată oază de linişte şi recreere pentru dorohoieni”, a declarat parlamentarul PSD. La rândul său, senatorul Gheorghe Marcu a lăudat iniţiativa precizând că şi alte autorităţi locale, sau ONG-uri ar trebui să ia exemplu de la Dorohoi. La plantat au participat o mulţime de social-democraţi, printre care s-au regăsit deputatul Costică Macaleţi şi liderii organizaţiilor de femei şi tineret, Doina Federovici, respectiv Răzvaan Rotaru. Acţiunea de împădurire s-a încheiat în jurul orei 12, când municipalitatea a oferit câte o masă caldă celor aproape 1500 de voluntari.