Şefii naţionali ai PDL dau liber la culori după succesul verdelui de la Botoşani

 

La alegerile din 2012, democrat-liberalii pot împărţi materiale electorale cu orice culoare doresc, atât timp cât sigla şi numele partidului rămân aceleaşi. Purtătorul de cuvânt al PDL, deputatul Sever Voinescu, a declarat pentru HotNews.ro că, "potrivit legii, partidele se identifică prin siglă şi nume".
"Este aşa, ca la echipele de fotbal"
"Asta cu culoarea este aşa, ca la echipele de fotbal care sunt obişnuite cu culorile clubului, dar care nu înseamnă că obligatoriu joacă în culorile alea", a explicat Voinescu. El a arătat că liderii formaţiunii de guvernământ nu au luat nici o decizie de schimbare a culorii sau a însemnelor partidului. "Culoarea este un element mai degrabă informal de identificare a partidelor", a menţionat parlamentarul, precizând că "nu e nevoie de o decizie oficială de schimbare a culorii". Democrat-liberalul a explicat decizia celor cinci candidaţi democrat-liberali care au recurs până acum la schimbarea culorii însemnelor partidului din portocaliu în verde, din care primul a fost Vasile Adăscăliţei de la Răchiţi, iar al treilea Dorel Dorneanu de la Corni, ambii câştigători ai alegerilor parţiale pentru funcţia de primar, prin dorinţa fiecăruia de a-şi maximiza şansele la victorie. În ceea ce priveşte alegerile din 2012, "fiecare cum va considera de cuviinţă aşa va face. Dar repet, să respecte numele şi sigla", a explicat Voinescu.
"Avem o problemă cu sigla şi cu culoarea partidului"
Reamintim că democrat-liberalii au renunţat la portocaliu şi au participat la alegeri sub însemnele partidului în culoarea verde în cinci scrutine, două dintre acestea la Răchiţi şi Corni, organizate în patru judeţe. În aprilie, primarul Botoşaniului, Cătălin Flutur, ar fi declarat în cadrul unei întâlniri cu secretarul general de atunci al partidului, Vasile Blaga: "Avem o problemă cu sigla şi cu culoarea partidului. Alegerile de până acum au fost câştigate cu culoarea verde". La Botoşani PDL-iştii nu au renunţat doar la culoare, de pe materialele electorale lipsind inclusive sigla şi denumirea partidului.