Vineri dimineaţă la Dorohoi a fost redeschis oficial Centrul de Îngrijire şi Asistenţă (CÎA) din strada CD Gherea. Acesta a suferit pagube importante la inundaţiile de la sfîrşitul lunii iunie, motiv pentru care cei aproximativ 50 de bătrîni pe care îi adăpostea au fost transferaţi la căminul de la Leorda.
După ce în cursul săptămînii pensionarii au revenit la Dorohoi, ieri Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Manolache, vicepreşedintele CJ, primarul de Dorohoi Dorin Alexandrescu, Liviu Rădăşanu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi Sergiu Ivanov, preşedintele Clubului Rotary, au asistat la o slujbă religioasă şi la un concert al grupului de copii „Voces”, menite să marcheze reinaugurarea oficială a aşezămîntului. Reparaţiile şi remobilarea parţială a imobilului au început imediat după inundaţii şi au costat aproximativ 75.000 de lei, din care 30.000 de lei au fost asiguraţi de Clubul Rotary. Lucrările s-au efectuat cu angajaţi DGASPC şi ai unei firme specializate. „Pot spune că Iulian Azoiţei, directorul centrului şi angajaţii au dat dovadă de eroism în acea seară, când apa a năvălit şi când s-a reuşit evacuarea în condiţii extrem de dificile a tuturor asistaţilor. Deşi au fost cârcotaşi, chiar în interiorul instituţiei noastre, care spuneau că centrul de la Dorohoi nu se va mai redeschide în acest an, uite că, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am reuşit acest lucru”, declarat Liviu Rădăşanu, directorul DGASPC. Odată cu redeschiderea centrului, a fost sărbătorită şi aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea acestei unităţi de protecţie socială.