Şefii de secţii „instruiţi” la „Mavromati” pentru încasarea coplăţii

 

La aproximativ o săptămână de la intrarea în vigoare a taxei pe care pacienţii trebuie să o achite la externare, Spitalul Judeţean „Mavromati” a organizat o întâlnire cu asistenţii şefi de pe toate secţiile ce aparţin unităţii spitaliceşti.
Şedinţa cu personalul a avut loc marţi dimineaţă pentru a clarifica din nou cum se va încasa coplata, pentru a nu se crea haos în rândul pacienţilor ce urmează să se externeze.
„Ca să nu fie nici un fel de disfuncţionalităţi şi coplata, aşa cum a fost stabilită, să se reţină la nivelul secţiei, pentru ca pacienţii să nu fie purtaţi pe la diverse ghişee să stea”, a explicat Ioan Asaftei, directorul adjunct de la „Mavromati”, organizarea şedinţei.
Pe lângă discuţiile privitoare la încasarea coplăţii, în cadrul întâlnirii s-au mai dezbătăt şi noile schimbări ce vor avea loc pentru internările de zi, prezentându-se totodată un raport de control a Inspecţiei Sanitare, care a efectuat a acţiune la nivelul întregului spital.
CITEŞTE:
 E oficial: Taxă de externare de 5 lei la Mavromati