Şefii de la Urban Serv ajunşi la locul accidentului: Mi-a sărit în faţăGALERIE FOTO

 

Mergi normal pe drum şi deodată pietonul îţi sare în faţă. Ce poţi să faci?”, a fost reacţia salariatului de la societatea Urban Serv care se afla la volanul maşinii implicată în accidentul de pe Calea Naţională, din zona Gării în urmă cu aproximativ o oră.

Sergiu P. susţine că nu depăşise viteza legală prevăzută de lege pentru traficul urban iar bătrâna pe care a acroşat-o pur şi simplu a ţâşnit de pe trotuar, grăbită să-şi ajungă soţul care traversase deja strada, fără să mai acorde atenţie la culoarea semaforului. „Eu mergeam normal iar ea pe roşu a trecut, cred că aveam 40 de km la oră, cu aproximaţie. M-am speriat puţin dar nu am avut ce face să o evit, ea biata se grăbea, ce să se mai asigure, era soţul ei partea cealaltă şi îi spunea: hai mai repede, treci mai repede. Moşul a trecut înainte şi ea înaintea lui căuta să-l ajungă, era probabil cu soţul”, a povestit Sergiu P., şoferul maşinii.
La faţa locului urmele de frână lăsate pe carosabil erau de aproximativ 14 metri, semn că la momentul în care a văzut-o pe femeie sărind pe trecerea de pietoni, şoferul a călcat la podea pedala de frână. Drept urmare şi impactul nu a fost extrem de puternic iar victima era conştientă la momentul sosirii medicilor de pe ambulanţă.

Sergiu P. este în vârstă de 54 de ani şi este angajatul societăţii Urban Serv de 20 de ani. El povesteşte că în cele două decenii de serviciu nu a avut abateri disciplinare. Puşi la curent de nefericitul eveniment şefii de la societatea de salubrizare, Simion Drelciuc şi Liviu Toma au ajuns la scurt timp la locul accidentului unde s-au interesat de starea femeii accidentată şi totodată au discutat cu subalternul lor.
CITEŞTE:
 ACUM: Bătrână accidentată de o maşină de la Urban Serv
[[galerie-foto]]