Şefa educaţiei botoşănene respinge orice implicare în reclamaţiile apărute la adresa directoarei de la Liceul Pedagogic după ce aceasta a fost prezentată de liberali drept candidată la funcţia de inspector şcolar general. Ada Macovei a reacţionat după publicarea de către Botoşăneanul.ro a unui editorial despre coincidenţele stranii ce s-au petrecut ori încă mai au loc cu unii şefi de unităţi de învăţămînt înscrişi în partide de opoziţie.
Despre ultima sesizare la adresa Marilenei Mardare, cea privitoare la anumite probleme salariale, şefa Inspectoratului Şcolar General a arătat că a fost depusă de Liga Sindicatelor din Învăţămînt. „La adresa trimisă de sindicalişti la Primărie, ne-am arătat doar disponibilitatea de a participa împreună cu Primăria la un audit dacă Primăria îl organizează pentru că sunt fondurile Consiliului Local. Deci nu trimit nici un fel de control acolo şi nu cred că trebuie să fie interpretate aşa lucrurile”, ne-a spus Ada Macovei.
„Nu mă interesează cine va fi după mine”
Ea a dat cîteva amănunte şi despre prima reclamaţie, cea privind comportamentul faţă de un copil rom, apărută la adresa profesoarei Mardare după ce a fost anunţată ca propunere a PNL pentru prima funcţie din educaţia botoşăneană. „Cu copilul au fost audienţe, a fost o întreagă mişcare, s-a sunat la telefonul copilului, au fost tot felul de discuţii, s-a implicat foarte mult şi inspectorul pentru romi, mama copilului a venit la Inspectorat de cel puţin trei ori şi de două ori a vorbit cu mine plîngînd pentru ce i se întîmplă”, a mai arătat inspectorul şcolar general. Ada Macovei susţine că în urma acestui caz nu a sancţionat-o pe Marilena Mardare, ci a rugat-o „să fie mai atentă”. „Chiar nu mă tem de contracandidaţi şi chiar nu mă interesează cine va fi după mine”, a concluzionat Ada Macovei.