Şefa educaţiei botoşănene se laudă cu şcoli autorizate sanitar

 

Faţă de precedenţii ani şcolari în 2013 numărul unităţilor de învăţământ care nu vor avea autorizaţie sanitară de funcţionare va fi cu mult mai mic. O spune conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean care susţine că de la an la situaţia şcolilor la acest capitol începe să fie mai promiţătoare.
Inspectorul şcolar general de la Botoşani a declarat că în următorul an şcolar, procentual, numărul şcolilor cu autorizaţie igienico-sanitară va creşte cu 10%. În trecut cele mai multe probleme erau înregistrate mai ales în mediul rural unde nu exista apă curentă iar grupurile sanitare ale elevilor se aflau în curte. În prezent, unele şcoli sunt încă nepregătite întrucât încă mai au lucrări în derulare.
Unele sunt foarte pregătite altele sunt mai puţin pregătite. În general, dacă ne referim la anumite localităţi în mediul urban şcolile sunt pregătite pentru şcoală şi în mediul rural la fel, avem un procent foarte bun în care s-a făcut igienizarea, s-au făcut reparaţii. Noi am participat la o monitorizare şi la o evaluare a modului în care s-au făcut pregătirile pentru începerea anului şcolar astfel încât să putem lua măsuri pentru perioada care a rămas”, a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general.
De altfel în cadrul Colegiului Prefectural de miercuri, 28 august 2013 Inspectoratul Şcolar va prezenta un raport comun cu Direcţia de Sănătate Publică cu privire la modul în care au fost pregătite instituţiile şcolare de la nivelul judeţului.
CITEŞTE:
 Pregătiri pentru şcoală: Zeci de mii de manuale distribuite în judeţ