Elena Mateescu a citit ultimele hărţi ANM şi nu are veşti bune pentru români.
Șefa ANM a dat ultimele vești despre cum va fi vremea, iar veștile nu sunt deloc îmbucurătoare.
„Într-adevăr, la altitudini mai mari de 1500 de metri, vorbim predominant de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, chiar și cu depunere de strat de zăpadă. De altfel, înregistrăm cele mai coborâte temperaturi în zona montană, de pildă, 15 grade la Căliman, unde și stratul de zăpadă măsoară 15 cm, -3 grade la Vârful Omu sau Bâlea Lac, cel mai cald – 19 grade C la Moldova Veche, cu 13-14 grade, de asemenea, în Capitală.”
Directoarea ANM avertizează că este o vreme mai rece decât în mod obișnuit.
„Iar până la finalul celei de-a doua decade din această lună vorbim de o vreme mai rece decât în mod obișnuit pentru perioada la care ne aflăm, având în vedere temperaturile maxime, cu mici variații de la o zi la alta, care se vor situa între 11 până la 19-20-21 de grade C, cea mai caldă zi din această săptămână va fi ziua de joi, cu maxime care vor fi în ușoară creștere, până la 24 de grade în partea de Sud a țării, inclusiv în Capitală, 23-24 grade C, iar minimele, în următoarele nopți, vor fi mai reci, mai ales în depresiuni, acolo unde se va produce și brumă, temperaturile vor fi ușor negative, între -1-2 grade C, inclusiv în Capitală, minime mai coborâte, având în vedere următoarele nopți, mai ales, spre 5-6 grade C.”, a spus directorul ANM, în exclusivitate la România TV.
În prima săptămână a intervalului de prognoză, valorile termice vor avea alternanțe de la o zi la alta și se vor situa cu mult sub mediile climatologice specifice perioadei. Astfel, se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, între 16 și 20 de grade și minime între 3 și 7 grade. Până la finalul celei de-a doua săptămâni, temperaturile vor fi în creștere, apropiindu-se de normele specifice perioadei. Se vor înregistra, în medie, maxime între 20 și 23 de grade și minime între 7 și 10 grade.
Probabilitatea pentru averse va fi în creștere începând din 16 mai.