Şefa CAS luată la întrebări de prefectul Constantinescu

 

Prefectul judeţului, Adrian Constantinescu îşi continuă „periplul” în rândul instituţiilor publice deconcentrate pentru a evalua la faţa locului modul în care îşi desfăşoară activitatea bugetarii, coordonaţi de directorii acestor instituţii dar şi relaţionarea cu publicul larg.
Alte două unităţi vizitate de prefect în aceste zile au fost Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). S-au constatat aceleaşi deficienţe privind programul de lucru cu publicul, dar şi alte nereguli. Sesizările botoşănenilor care nu-şi primesc la timp cardurile europene de asigurări de sănătate l-au determinat pe prefect să solicite explicaţii şi soluţii de la preşedintele Casei de Asigurări. „Constat că unii directori sunt receptivi ca urmare a vizitelor efectuate şi a dialogului purtat direct cu ei. Dar sunt şi şefi de instituţii care nu au verificat spaţiile de relaţii cu publicul de ani zile, care sunt opaci în privinţa deschiderii instituţiei către cetăţean şi asta nu e tocmai o notă bună pentru ei”, este de părere prefectul judeţului.