Sediu de Poliție modern cu parcarea plină de piatră, speranțele stau tot în primar - FOTOGALERIE

Una dintre discuțiile purtate vineri, la vizita ministrului Afacerilor Interne la Botoșani, a fost lipsa cadrului legal pentru ca administrațiile publice locale să poată sprijini structurile polițienești.

 

În cazul de față, sprijin ar fi însemnat reabilitarea și a parcării din fața sediului în care funcționează Poliția Municipiului Dorohoi.

O clădire modernă și nouă care contrastează cu spațiul pentru autoturisme care este de fapt o întindere de piatră.

 

Primarul municipiului Dorohoi a explicat că ar interveni pentru asfaltare, dar nu are cadrul legal pentru ca ulterior să nu îi fie imputați banii.

 

„Am spus că dacă aș avea cadrul legal ajut fără rezerve pentru că am o relație foarte bună cu cei care lucrează în Dorohoi. Și nu numai în Dorohoi, ci în acest minister, și este o clădire aici deosebită și nu este într-adevăr o sistematizare pe măsura realizărilor de până acum”,

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Botoșani

 

Lucian Bode a răspuns că se lucrează la o modificare legislativă în acest sens pentru ca primăriile din teritoriu să poată interveni punctual.

 

 

„Nu întâmplător v-am întrebat, pentru că știm că foarte mulți primari se plâng de faptul că ar dori să sprijine Poliția, Poliția de Frontieră, pompierii, structurile noastre și nu au cadrul legal. De aceea o să încercăm până la finele acestei sesiuni parlamentare să modificăm legislația astfel încât să permitem autorităților locale să se regăsească într-un parteneriat cu structurile noastre, tocmai pentru că ați vrea, dar dacă faceți strada asta, Curtea de Conturi anul viitor vă întreabă de ce ați făcut. Și nu vrem să se întâmple lucrul acesta”,

Lucian Bode, ministrul de interne

 

Oficialul a mai arătat că astfel de situații sunt numeroase în întreaga țară și tocmai din acest motiv este nevoie de o inițiativă legislativă, un fel de derogare a cheltuielilor primăriilor pentru investiții la structuri care se află în subordinea MAI.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store