Ședință importantă ANULATĂ la Botoșani, primarii au chiulit în masă: Prefectul a răbufnit: Vor urma amenziVIDEO 

Prefectul Dan Nechifor a convocat  pentru luni dimineață, la ora 10:00, o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), în calitate de președinte al acestei structuri.

 

Dezinteres din partea primarilor

 

 

Ședința a fost însă anulată întrucât au fost prezenți doar șapte primari, care au fost invitați în calitate de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență (CLSU). În schimb, în sala Centrului Militar Județean s-au aflat mai mulți șefi ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU).

 

 Iar asta în ciuda faptului că subiectul principal al ședinței era deosebit de important și viza adăposturile de protecție civilă, dar și situația persoanelor vulnerabile din județ.

 

Din cauza prezenței slabe în rândul primarilor, reprezentantul Guvernului în teritoriu a anulat ședința.

 

Prefectul s-a supărat

 

Dan Nechifor, prefect județul Botoșani.

„Apărarea civilă este importantă după cum am și menționat. Această ședință a fost convocată din timp, pe 21 februarie. Prezența președinților Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență..., ați văzut și dvs, 7 primari, în rest contabili, șefii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență. Vor urma amenzi, sancțiuni și bineînțeles vom face o nouă convocare în care sperăm să putem discuta cu primarii aceste probleme foarte importante pentru județul Botoșani”.

 

Prezent la ședință,  vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Constantin Bursuc, a susținut că va avea o discuție cu toți primarii din județ. 

 

Constantin Bursuc, vicepreședinte Consiliul Județean Botoșani.

„Ținând cont de contextul actual geopolitic era o ședință cu caracter de urgență. Și cred că domniile lor trebuiau să își aloce timp sau disponibilitatea de a participa la această ședință. Voi avea o discuție cu toți primarii liberali, dar și cu toți primarii din județul Botoșani”

 

 

 

Cel mai probabil, întrunirea va fi convocată din nou pentru săptămâna viitoare.