Şedinţă cu scîntei în privatizarea laboratorului

 

Intilnire Prefectura

Încercarea prefectului de a media privatizarea laboratorului de analize de la Spitalul Judeţean pare să fi eşuat. Marţi dimineaţă în biroul acestuia a avut loc o întrunire a conducerii de la „Mavromati” cu preşedintele Consiliului Judeţean şi sindicaliştii în urma căreia toate cele trei părţi au rămas pe poziţiile iniţiale. Astfel, Mihai Ţâbuleac a anunţat în continuare că nu renunţă la ideea de a ataca în instanţă contractul dintre Sanomed şi unitatea medicală, sindicaliştii se opun asocierii, iar managerul Cornel Enache nu vrea să renunţe la contract.

presedinte CJ BotosaniMihai Ţâbuleac, preşedinte CJ : „Atîta vreme cît s-a pus la dispoziţie un element din domeniul public al judeţului pentru ca o firmă privată să realizeze profit, era obligatorie perceperea unei chirii şi organizarea unei proceduri de licitaţie publică”.

Lia TemciucLia Temciuc, lider Sanitas Spitalul Judeţean : „Am venit cu ideile noastre şi plecăm tot cu ideile noastre. Fiecare parte şi-a păstrat punctul de vedere, deci nu am ajuns la nici un fel de concluzie”.

prefect BotosaniPrefect Cristian Roman : „La nivelul judeţean o astfel de asociere este un pionerat. Nu putem şti acum dacă este bine sau rău”.

Primul reprezentant al Guvernului în judeţ a recomandat părţilor să atragă în dialog şi reprezentanţii firmei Sanomed, cu care s-a încheiat contractul. Totodată, prefectul a spus participanţilor să analizeze posibilitatea de a modifica asocierea în sensul ca Spitalul Judeţean să controleze, cel puţin pentru început, activitatea din laborator, astfel încît temerile sindicaliştilor să fie eliminate. Ca şi în alte cazuri managerul Cornel Enache a refuzat să facă orice declaraţie