Ședință convocată de prefect: Noi titluri de proprietate emise, bilanț și cu procesele din instanță

Prefectul Sorin Cornilă a convocat astăzi, 24 iulie 2024, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor de pe raza județului Botoșani.

 

O nouă ședință la Prefectură

 

 

Întâlnirea a avut loc în sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ, pe ordinea de zi fiind 11 înscrieri în anexe și eliberări de titluri de proprietate, 38 de corectări titluri de proprietate și două respingeri ale unor contestații venite din localitățile Frumușica și Dobârceni.

 

De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost analizată evoluția cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Mai exact, au fost prezentate sentințele date cu privire la spețele care fac obiectul acestei comisii.  

 

Bilanțul proceselor

 

În perioada 29 mai – 24 iulie 2024 au fost comunicate 11 sentințe favorabile, iar în 45 de dosare aflate pe rolul instanțelor au fost date decizii nefavorabile Comisiei Județene de Fond Funciar.

 

„Este vorba despre amplasamente care cad în sarcina comisiilor locale, majoritatea dosarelor menționate”, a ținut să precizeze prefectul Sorin Cornilă.

 

Hotărârile Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor din județul Botoșani sunt realizate pentru a soluționa, în limita competențelor, solicitările legate de stabilirea dreptului de proprietate, urmare a cererilor înaintate de către cetățeni.