Unele posturi de la Spitalul Județean continuă să fie neatractive pentru tinerii medici.
Posturile de medici la Secțiile Exterioare Săveni și Darabani nu s-au ocupat, în ciuda faptului că au fost organizate mai multe concursuri.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”
„Am încercat și am și reușit atragerea multor medici din momentul când am preluat acest mandat. Nu s-a înscris nimeni pe posturile de la Săveni și Darabani, din nefericire nu. Eu sunt membru în mai multe grupuri de WhatsApp ale tinerilor medici, pe diferite specialități. Am promovat acest concurs, din nefericire nu s-a înscris nimeni. Obligatoriu reluăm, este cred că a patra oară când îl scoatem.”
Primarii oferă inclusiv locuințe de serviciu, însă chiar și așa posturile nu sunt ocupate.
Ramona Guraliuc, medic șef UPU – SMURD.
„Este cel mai greu să creezi un nucleu, așa se întâmplă acum la Darabani și Săveni, pentru că dacă acolo ar fi fost format un nucleu bănuiesc că ar fi mult mai ușor să adere oamenii tineri sau cei care sunt deja în sistem.”
Unitatea medicală va mai organiza concursuri pentru posturi de medici pe specialități precum ATI, Pediatrie.