Este una dintre secțiile interne ale spitalului unde sunt tratate afecțiuni cu adevărat complexe.
La chirurgie plastică și reparatorie ajung arșii sau cei supuși unor traume severe și cu diverse mutilări ale corpului.
Această secție este condusă de medicul Tudor Sîrbu care face echipă cu alți trei doctori. Insuficienți, susține medicul care coordonează această secție.
Tudor Sîrbu, medic șef Secția de Chirurgie Plastică
„Chirurgia plastică activează în momentul acesta cu 25 de paturi, 21 de Chirurgie Plastică și Compartimentul de Arși cu patru paturi. Suntem patru medici, activitatea medicală continuă pentru că acum avem și linie de gardă continuă, de un an și jumătate. Deci, secția e asigurată de patru medici, 18 asistenți, 7 infirmieri, ar trebui măcar 12 și nu avem niciun brancardier. Este un pic de deficit, dar care, cred, că o să se normalizeze”
Managerul spitalului susține că în primul memorandum nu au fost incluse posturi și din această secție dar că o va face la următorul: „Primul memorandum a fost acoperit, urmează să facem al doilea memorandum și vor fi scoase la concurs”, a dat asigurări Corneliu Prepeliță.
Cazuistică complexă face ca secția de chirurgie plastică și reparatorie să fie una dintre cele mai performante din spital.
Tudor Sîrbu, medic șef Secția de Chirurgie Plastică
„Este una dintre cele mai performante și profitabile secții. Acum unii pot să conteste, dar se poate verifica. Anul trecut, în 2024, doar profitul a fost de jumătate de milion de euro. Desigur, ține foarte mult și de ICM (n.r. indicele de complexitate a cazurilor), arsurile au cel mai mare indice de complexitate medicală și atunci decontările sunt cu siguranță mai mari și atunci veniturile și profitul sunt mult mai mari”
Există situații în care pentru un pacient care a fost internat inclusiv la terapie intensivă, pentru perioada de spitalizare pe această secție se decontează prin contractul cu Casa de Asigurări sume care ajung și la 40.000 de lei.