Fostul senator Dinu Secrieru respinge acuzaţiile liderului judeţean al PNL privind organizarea unui puci în filială. Acesta nu înţelege cum a ajuns deputatul Florin Ţurcanu să îi reproşeze că s-ar ocupa cu astfel de lucruri.
„Mie mi-a murit tatăl, eu am timp de puci? M-ai văzut pe mine la vreo conferinţă de presă? Probabil că or fi nişte binevoitori, liberali de-o noapte, care apar înainte de alegeri şi pleacă a doua zi, s-au certat cu el şi încearcă să mă bage pe mine în faţă”, a declarat Dinu Secrieru pentru Botoşăneanul.ro. Acesta susţine că, date fiind problemele din familie, în ultimele trei săptămîni nici nu a mai trecut pe la partid şi că, dimpotrivă, la ultima şedinţă la care a participat la PNL i-a adus laude şefului organizaţiei. Totodată, fostul preşedinte al PNL susţine că nu ştie dacă fiul său, ex-subprefectul Paul Secrieru, doreşte să revină în partid. „Dacă vrea să intre o face pe uşa din faţă”, a afirmat Dinu Secrieru, care a adăugat însă că fiul său este om matur, care ştie cel mai bine ce are de făcut.