Decizia a fost luată de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava după ce, instanța de la Tribunal a dictat doar modificarea arestului la domiciliu cu controlul judiciar.
Coca Stela Crîșmariu, directorul de îngrijiri suspendat al Spitalului Județean Mavromati revine la serviciu dar nu pe postul pe care este suspectată că ar fi săvârșit faptele de corupție.
„Modifică obligaţia impusă inculpatei Crîșmariu Coca Stela de a nu exercita funcţia în cadrul căreia a săvârşit fapta, respectiv de angajată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, în obligaţia de a nu exercita funcţia în cadrul căreia a săvârşit faptele, respectiv de director de îngrijiri medicale și membru al vreunei comisii de concurs organizat pentru ocuparea de posturi în cadrul spitalului”,
Sentință Curtea de Apel Suceava
Fosta directoare va lucra la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) de la Secția de Pediatrie pe un post de asistentă.
Revine la locul de muncă și Mirela Gabriela Focșa, tot în baza deciziei magistraților la faza de apel.
„Modifică obligaţia impusă inculpatei Focșa Mirela Gabriela de a nu exercita funcţia în cadrul căreia a săvârşit fapta, respectiv de angajată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, în obligaţia de a nu exercita funcţia în cadrul căreia a săvârşit faptele, respectiv de secretară în cadrul Spitalului Județean Botoșani”,
Sentință Curtea de Apel Suceava
Fosta secretară revine la postul pentru care a promovat un concurs, la serviciul de management al calității de unde era detașată la secretariatul conducerii.