Ajunsă în jurul orei 11:30 la sediul DNA Suceava, Mirela Focșa, secretara managerului de la Spitalul Județean, a părăsit instituția după aproximativ trei ore.
Aceasta a fost scoasă din arest ca să fie adusă, cel mai probabil, pentru a asista la perchezițiile informatice.
Procedura trebuie efectuată în prezența posesorilor gadgeturilor care au fost ridicate de procurori.
A fost însoțită de doi polițiști atât la intrare, cât și la ieșire și nu a făcut niciun fel de declarații.
În dosarul angajărilor trucate de la Spitalul Județean, Mirela Focșa se află în arest de mai bine de o lună și jumătate.
Tot în arestul Poliției sunt și fostul manager Doina Caba și ex-directoarea de îngrijiri, Coca Crîșmaru.
Acestea nu au reușit încă să iasă din arest, deși avocații lor au formulat mai multe acțiuni.