Seceta verii se prelungeşte şi în toamnă la Botoșani: Alimentele care s-ar putea scumpi - VIDEO

Seceta se prelungeşte şi, odată cu ea, şi dezastrul de pe câmpuri. Pâmânul e tare ca piatra, iar agricultorii nu pot semăna cereale pentru primavară.

 

Secetă în țară

 

Disperarea lor va ajunge a noastră. Preţul pâinii, dar şi al cărnii, ar putea creşte chiar şi cu 10 procente.

 

De la un capăt la altul al ţării, este dezastru pe câmpuri. Pământul în localitatea Mârşani din judeţul Dolj este secat. Adrian Anghel se ocupă cu agricultura de când se ştie. În lipsa ploilor, udă pământul cu apă din fântâni.

 

Anghel Adrian: Puţuri la mare adâncime şi cu pompe. Costurile- nici nu mai faci socoteala, că dacă e să faci socoteala, nu mai mănânci.

 

Culturile de primăvară în pericol

 

În această perioadă, localnicii din Dângeni, Botoşani, ar fi trebuit să semene grâu, orz şi rapiţă. Culturile de primăvară sunt însă în pericol. Din cauza secetei, nu se prinde nimic.

Cristian Delibaş, directorul Direcției Agricole Botoșani: Ca să înfiinţezi o cultură prima condiţie este să ai umiditate în sol.

Un fermier aduce apă de la 7 kilometri distanţă ca să stropească pământul.

Viorel Marocico, fermier: Am vreo 10 fântâni de unde luau apă, toate sunt secate, acum o transport de la Gigea.

 

În Dobrogea a fost atât de cald încât lacul Techirghiol a scăzut cu un metru. Nămolul, atât de bun pentru tratamente, este în pericol să dispară din cauza schimbărilor climatice. Lipsa precipitaţiilor din ultimii ani, dar şi temepraturile foarte ridicate din ultimele sezoane au accentuat procesul de evaporaţie pe lac. Dacă în urmă cu ceva timp, aici, în locul în care mă aflu, era apă, iată că acum este efectiv uscat. Potrivit meteorologilor, în aproape toate regiunile, rezerva de umiditate din sol este extrem de scăzută.

 

Seceta din timpul verii s-a prelungit şi s-a intensificat şi acum, la început de toamnă. Prima jumătate a lunii septembrie a fost pe locul trei, între cele mai secetoase perioade similare din ultimii 60 de ani în ţara noastră. Se apropie însămânţările de toamnă şi, din păcate, agricultorii se luptă cu secetă extremă şi puternică în primii 20 cm de sol, pe aproximativ 80 la sută din suprafaţa României.

 

România printre cea mai afectată țară

 

Întreaga planetă suferă din cauza secetei. România este printre cele mai afectate ţări, scrie Observator

 

Ursula Von Der Leyen, preşedintele Comisiei Europene: Planeta continuă să se încălzească periculos de mult. Vedem asta peste tot, în jurul nostru. De la locuinţele evacuate din cauza prăbuşirii gheţarului Mont Blanc, la incendiile din Oregon şi până la culturile distruse din România de cea mai mare secetă.

Dezastrul din culturi se va răsfrânge în buzunarele noastre. Specialiştii spun să ne aşteptăm la preţuri mai mari la pâine şi carne.

Recolta de cereale va fi extrem de mică, iar automat şi hrana animalelor se va scumpi. Ploile ar putea să apară abia spre sfârşitul lunii.

 

CLICK AICI pentru video

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store