Seară de gală cu oaspeți de seamă la Premiile Eminescu

 

Sala mare de spectacole a Teatrului Mihai Eminescu s-a umplut duminică seară la gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Oameni de cultură din toate colţurile ţării, de la Cluj până la Bacău şi de la Suceava până la Timiş, precum şi oaspeţi de seamă din Ucraina şi Republica Moldova au ţinut să asiste la festivitatea de acordare a premiilor „Prima” pentru volumul de debut şi „Omnia” pentru întreaga operă.

Primul dintre aceştia a avut de fapt doi câştigători. Crista Bilciu (foto jos) pentru „Poema desnuda” şi „Când va veni ceea ce este desăvârşit” de Andrei Dosa (foto jos). Motivul a fost unul cât se poate de simplu. Juriul este compus din cinci persoane şi câte două dintre acestea şi-au dat votul pentru Bilciu şi Dosa, iar un al treilea pentru alt debutant. Premiul pentru întreaga operă i-a revenit poetul Ion Mircea (foto sus), care mai fusese nominalizat în 2002, 2003 şi 2004. Când a luat cuvântul de pe scenă autorul a ţinut să aprecieze aportul fostului preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, Laurenţiu Ulici, în manifestările şi investiiţile în cultură de la Botoşani. „Memorialul Ipoteşti şi acest premiu Mihai Eminescu n-ar fi existat, sau dacă ar fi existat nu ar fi arătat atât de bine cum arată astăzi”, a afirmat Ion Mircea. El a primit şi un premiu financiar de 10.000 de lei asigurat de municipalitate din sponsorizări. Premiera a fost urmată de recitalurile susţinute de pianistul Mircea Tiberian şi interpreta Nadia Trohin. (S.B.)


CITEŞTE ŞI:
 Şedinţă poetică de Consiliu Local la Botoşani – FOTOGALERIE