SEARA ACEASTA: Botoșănean de 40 de ani mort într-o casă cuprinsă de flăcări din strada Tătarilor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a fost alertat sâmbătă seară în legătură cu un incendiu izbucnit la o casă de pe strada Tătarilor din Botoșani.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă.


La sosirea forțelor de intervenție ardea întreaga locuință.


Întrucât existau informații că proprietarul, în vârstă de 40 ani, nu a reușit sa iasă din locuință, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere.


Din nefericire, proprietarul a fost găsit decedat in interiorul casei.


Cauza probabilă a incendiului este in curs de stabilire.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store