Incident șocant petrecut în această seară în zona centrală a orașului.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un minor de 16 ani din municipiul Botoșani, ar fi fost victima unei agresiuni în timp ce se deplasa pe Pietonalul Unirii din oraș.
Din primele verificări a rezultat faptul ca minorul ar fi fost înjunghiat în zona hemitoracelui drept, posterior, de persoane necunoscute, iar in urma agresiunii a reușit să ajungă la domiciliul său, de unde a fost efectuat apelul prin SNUAU 112.
Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toate echipajele aflate in teren desfășoară activități specifice pentru identificarea autorului faptei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând sa se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs fapta.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: